Impact Instal
Servicii montaj
Centrala termică se alege în funcție de mai multe criterii, precum: volumul de furnizare a apei calde, randamentul și eficiența energetică, sistemul de informare și diagnoză, siguranța la exploatare, dar și de serviciile de garanție și post garanție furnizate. Aceste criterii depind, la rândul lor, de suprafața și de volumul spațiului ce trebuie încălzit, de numărul oamenilor care vor consuma apă caldă, de numărul de băi și de bucătării, dar și de măsura în care clădirea este sau nu izolată termic.
Echipa IMPACT INSTAL SOLUTIONS vă poate consilia în alegerea celei mai bune variante pentru d-voastră!

MONTAJ STANDARD CENTRALE TERMICE PE GAZ ȘI ELECTRICE
În cadrul serviciului de montaj centrală termică se realizează operațiunile:
- Fixarea pe poziție a centralei - fixarea centralei se realizează de comun acord cu beneficiarul, în conformitate cu normele de montaj ale echipamentelor de încălzire;
- Efectuarea legăturilor hidraulice pentru tur și retur încălzire, racordarea la apă rece și caldă;
- Umplerea sistemului de încălzire cu apă și punerea sub presiune a instalației (în condiția în care lucrarea s-a executat pe o instalație existentă și în care nu a fost necesară golirea acesteia în totalitate). Pentru instalațiile noi ce nu au fost încărcate cu agent termic (apă) trebuie achiziționată manopera de echilibrare instalație;
- Urmărirea încadrării în parametrii de funcționare.
Montajul standard presupune racordarea țevilor de cupru sau PPR existente în sistem la centrala termică. Aceste țevi trebuie să fie deja prezente în încăperea în care este montată centrala. Se consideră lucrare suplimentară efectuarea racordării la țevi prezente în altă încăpere.
Manoperă pentru montaj centrale termice:
- Putere încălzire sub 26 kW: 500 lei, TVA inclus;
- Putere încălzire 26 kW - 50 kW: 600 lei, TVA inclus;
- Putere încălzire 55 kW - 70 kW : 700 lei, TVA inclus.
Observații:
- Toate materialele necesare conectării hidraulice a centralei la o instalație existentă vor fi taxate separat;
- Costul nu include racordarea boilerelor externe ce pot face obiectul instalației de încălzire;
- În montajul standard al centralei termice este inclusă perforarea peretelui pentru montarea kitului de evacuare în pereți de cărămidă, BCA sau lemn. Nu sunt incluse perforații în pereți de beton;
- Nu sunt incluse în cost: operațiunile de punere în funcțiune asigurate de producător și serviciul de verificare tehnică periodică (ISCIR).
DEMONTAJ CENTRALE TERMICE
Manoperă demontaj centrală termică existentă: 70 lei, TVA inclus.
*Acest serviciu se oferă doar în cazul achiziționării unei centrale termice cu montaj, de la firma noastră.
MONTAJ RADIATOARE
Punerea pe poziție a unui calorifer presupune următoarele operațiuni:
- Fixarea elementelor de prindere a radiatorului pe perete;
- Montarea robineților de tur, retur, dop și aerisitor;
- Punerea acestuia pe poziție;
- Montarea țevilor de tur și retur conform proiect;
- Racordarea caloriferului la instalația de încălzire;
- După montarea tuturor caloriferelor și a țevilor (coloanelor) - umplerea instalației și efectuarea probei de etanșeitate;
- Realizarea probei la presiune.
Manoperă pentru instalarea unui calorifer - 300 lei, TVA inclus.
*Prețul include și montarea instalației termice (țevile de tur și retur pentru instalația de încălzire, în condiția în care se racordează la țevi existente în încăperea în care se montează caloriferul).
ECHILIBRARE SISTEM HIDRAULIC
Pentru o bună funcționare a sistemului de încălzire cu calorifere este necesară realizarea unei echilibrari a sistemului hidraulic ce presupune realizarea operațiunilor de aerisire a acestuia și reglarea caloriferelor din tur și retur urmărind buna circulație a agentului termic.
- Sistem 1 - 5 calorifere: 100 lei;
- Sistem 6 - 10 calorifere: 150 lei;
- Sistem 11 - 15 calorifere: 200 lei;
- Sistem 16 - 20 calorifere: 250 lei.
Servicii oferite
Montaj termostate ambient pentru centrale termice – 150 lei;
Montaj centrale termice și instalații termice – preț în funcție de puterea calorică a centralei exprimată în kW;
Montaj calorifere – 300 lei /radiator;
Montaj cazane pe combustibil solid – necesită ofertă personalizată;
Montaj boilere electrectrice – 300 lei ;
Montaj hidrofoare – 250 lei;
Montaj pompe sumersibile – 250 lei ;
Montaj încălzire prin pardoseală – necesită ofertă personalizată;
Montaj grupuri de pompare pentru ansambluri rezidențiale – necesită ofertă personalizată;
Montaj stații pentru dedurizarea apei – necesită ofertă personalizată;
Montaj obiecte sanitare baie/bucătărie – necesită ofertă personalizată.